Fişă de Top

DAN CHISU: “Ma depaseste nesiguranta in a face urmatorul pas intr-un anume ritm”

Posted in inter'view, jurnalism by Karina Zotta on Mai 29, 2010

Debuteaza in lumea lung metrajului cu o poveste  comerciala si il deranjeaza daca nu inteleg chiar toti acest lucru. Vine in fata publicului nu doar cu un concept de film nou in cinematografia romanesca, dar si cu idei tehnice noi care promit o calitate superioara. Dan Chisu este regizor de lung metraj, iar din acesata postura povesteste despre rigurozitatea care ii lipseste, dar nici n-o vrea, despre superficialul din el si despre visele indraznete, care, la 54 de ani inc ail mai agata si le da curs in realitate. L-am intrebat despre cateva formule personale si daca mai are repere in viata si a raspuns pe masura.

“…asta inseamna ca superficialitatea iti aduce o lipsa de familie, o lipsa de sanatate”

Corina Gologot: Santeti un om riguros?  

Dan Chisu: Nu (…) In momentul in care tragic linie si eu, la 54 de ani ai mei, constat ca m-am bagat in foarte multe lucruri, dar iarasi constat ca nici unul nu l-am dus la performanta totala, ma pot considera un superficial, dar cu mare bucurie.

C.G: Care este bucuria unui superficial?

Dan Chisu: Bucuria unui superficial este ca are orizonturi noi si descopera lumi noi. Eu faceam emisiuni de calatorii, dupa care am facut emisuni emisiuni culinare, dupa care am facut filme documentare, dupa care am plecat cu barca pe mare, dupa care am facut filme despre barcile cu panze. Nu poti sa nu te bucuri cand ai asa o paleta mare de alegeri. Dar asta inseamna ca superficialitatea iti aduce o lipsa de familie, o lipsa de sanatate; ele vin la pachet, de fapt. Dar niciodata nu poti sa zici dupa ce ai luat vreo decizie daca ai facut bine sau rau. In acelasi timp ma omoara monotonia. Nu as fi putut sta intr-un serviciu in care sa ma trezesc la ora opt, la zece sa plec si la sase sa ma intorc. Mi s-ar parea ca viata nu mai are sens.

“E o lume noua pe care o descopar acum. Incep cu un film intentionat comercial, care nu ma carcterizeaza neaparat”

C.G.: Ce va depaseste in momentul de fata?

Dan Chisu: Ma depaseste nesiguranta in a face urmatorul pas intr-un anume ritm, pentru ca pasii se fac in ritm. Depinde ce ritm iti alegi: poti sa faci un pas saltat, un pas rapid, unul lent… E o lume noua pe care o descopar acum. Incep cu un film intentionat comercial, care nu ma carcterizeaza neaparat. Am vrut neaparat insa, sa atrag atentia, pentru ca un film comercial merge mai bine decat un film normal; am terminat al doilea film si ma aduce ca subiect in aceeasi zona a adolescentilor si nu stiu daca “sa-l coafez si sa-l machiez” ca sa impac pe toata lumea.

C.G. : Sunteti adeptul formulei “Mananc, deci exist”?

Dan Chisu: Mi se pare cel mai important lucru. Eu cred ca unul din motaorele evolutiei a fost mancarea si n-am sa va mai spun decat doua lucruri: homo erectus a parasit Africa , clar, pentru mancare si arata asa cum este astazi datorita oamenilor care s-au dus dupa mirodenii. America a fost descoperita nu pentru ca se dorea a fi descoperita America . Se dorea descoperirea Indiilor. Daca Columb a facut-o, daca cel care i-a dat numele- Amerigo Vespucci, nici macar n-a vrut sa plece acolo. Cunoasteti povestea lui: el s-a ascuns pe-un vapor, era un hot din zona Portugaliei, zona Cascais-ului, care urmarit de niste soldati, s-a ascuns pe-o barca, s-a trezit pe ea, a fost inchis. A fost revolta pe barca, a pus stapanire pe ea, si fiind omul numarul unu, cel care a vazut un petec de pamant a strigat: “Amerigo, Amerigo, pamant!” Deci va dati seama cat de relativ este! Dupa el, Vasco da Gamma pleaca cu doua corabii, are sansa sa ajunga in Calicut ( India de astazi), si stabileste primele relatii comerciale ale Planetei, pentru ca acolo s-au impartit. Arabii au luat-o pe uscat si portughezii si spaniolii pe mare. Deci, santem dependenti de mancare. La botez e o masa, la nunta e o masa, la inmormantare e o masa. Ce actiuni regulate facem in fiecare zi? Mancam dimineata, la pranz si seara, de fapt pentru ane hrani. Totul a aparut din dorinta de a ne asigura cele doua instincte: de reproducere si de supravietuire. Deci, sant adeptul formulei.

C.G. : Ce nu e bine in masa romanului de toate zilele?    

Dan Chisu: Aa! Nu e bine in masa Planetei de toate zilele. Daca acum 28 de ani ajungand la Paris, am asteptat un an de zile ca sa mananc pentru prima data creveti cand am fost invitat de cineva ca e mancau in doua momente ale anului, acu, am fost pentru a filma “Ursul” langa Buzau la Sarata Monteoru si opream la un fel de mini market de sat si in congelator erau creveti congelati, ce sa ne mai spuna acest lucru? Ca un produs care era rarisim, a ajuns sa fie un produs de masa care costa cat puiul si pestele. Adica va dati seama cat de mult produce Planeta si la ce mod produce! Cu ce hormoni, cu ce energie. Cred ca Planeta a luat-o razna. E un consumism exagerat. Ati vazut filmul in care arata cum se cresc bovinele in America . Noi nu mai mancam cetrebuie de foarte mult timp. Nu se stie cand se va face ceasul sa ticaie pentru noi toti in acesta privinta. De putin timp planeta face eforturi pentru a reveni la mancarea organica. Nu mai mancam ce trebuie de foarte mult timp. Acea salata care costa doi dolari, costa douazeci de dolari daca este organica. Eh, cine isi permite, probabil va trai mai mult sau probabil se va imbolnavi. Ca si acel care s-a imbolnavit ca s-a lasat de tigari ca-I lipsea nicotina. Deci, nu mai stim nimic, absolute nimic. Absolut totul este aleator. Nu stii daca medicamentele iti vor face bine, nu stim cate cantitati de E-uri ingurgitam in fiecare zi, pentru ca laptele tine cat tine.

“Sant intr-un moment in care nu mai am repere si nu mai stiu in ce sa cred ”

C.G. : Cu ce ati substitui verbul “a fi” pentru persoana Dvs?

Dan Chisu: Cu “a crede”. Am o mare problema.

C. G. : In ce credeti? Sau mai bine zis, in ce nu credeti?

Dan Chisu: Nu mai am repere. Sant intr-un moment in care nu mai am repere si nu mai stiu in ce sa cred. Nu stiu daca sa cred in informatia pe care o primesc pentru ca este distorsionata. Mi s-a intamplat de foarte multe ori sa fiu martor la intamplare si sa vad cum ajunge ea transmisa. E aproape ca legenda cu ouale. “Un ou, doua oua, sase oua, sapte oua- nu mai conteaza”, deci exista dorinta de a imbogati. E o chestie morbida a omului de a afla din viata fiecaruia. Nu va uitati ca emisiunile astea tabloide au cel mai mare succes din lume? Pai, daca e bine sau e rau. Daca e rau, de ce are atata succes, daca e bine, incotro ne indreptam? Nu pot sa spun. Ramane un mare semn de intrebare. Repere nu mai am.

“Ma si deranjeaza ca cei care au vazut filmul si critica, n-au inteles declaratia mea ca e facut cu intentie”

C.G. : Probabil ati fost intrebat deja de multe ori… De ce v-ati apucat de lung metraj?

Dan Chisu: Intrebarea ar fi completata cu “de ce v-ati apucat de lung metraj acum, atat de tarziu?”(zambeste). Pentru ca eu asta am vrut sa fac, dar intre dorinta si putinta e o mare distanta. E un sir intreg al promisiunilor, al momentelor, al situatiei. Stiti ce zice drogatul? Ca se lasa cand vrea el de viciu. Asa e si la mine. Ma las cand vreau. Dar cred ca a fost mai mult un moment astral , pentru ca cu doua zile inainte, n-as fi luat aceeasi discutie de a investi acei bani din buzunarul meu, 120.000 de euro ca sa fac un film. Pentru ca banii aia putau sa-mi foloseasca la altceva, dar probabil aveam nevoie de acesta chestie.

C.G.: Sa fie orgoliu?

Dan Chisu: Nu-mi dau seama. Nu putem sa facem psihanaliza pe fiecare actiune, nu? Sant amestecuri de situatii. Ah, ca-ti pare rau dupa, e cu totul alta chestie.

C.G: A fost la baza WebSite Story vreo bucata de poveste reala?

Dan Chisu: Nu, a fost o poveste invenatata, determinata de niste povesti reale vizavi de posturile de pe net. Pentru ca acestea raman reale ca si posturi, dar nu cu acelasi subiect, iar eu am impanat, am scris ca un scenariu de film de aventuri sau de actiune. “Pai, ce facem? Ea face asta, el face asta, ea moare. Ala ce face? Ea vrea sa se razbune… “ – si uite-asa l-am tot construit ca pe un modul. Nu e nimic artistic in partea de scenariu, nimic, zero! Sant zece mii de povesti la fel. Ma si deranjeaza ca cei care au vazut filmul si critica, n-au inteles declaratia mea ca e facut cu intentie. Asta am hotarat. Si telenovelele sunt facute cu intentie, totul e facut cu intentie. Inseamna ca n-am fost foarte bun, incat sa-i fac pe toti sa simta. Ah, cealalta parte, cei care tot transmit mesaje pe net, sunt incantati, dar cel mai tare ma surprinde si cred ca ma bucura extremismul parerilor: de la “cel mai tare film”, “bravo”, “genial” si pana la “un film de doi lei”, “fara sens” si “fara accent”. Si vorbesc aici de sute de pareri care sunt cam egale la ambele extreme, sunt chiar la egalitate.

C.G. : Conteaza criticile?

Dan Chisu: Conteaza pentru oricine. Trebuie sa poti sa nu tii cont. Si depinde cat de tare conteaza. Te tai, te doare, curge sange. Dar daca te lamentezi ca o femeie la menopauza, e una, iar daca esti barbat si strangi din dinti si pumni, e alta. Depinde de cum reactionezi, e vorba de atitudine. 

C.G. : De ce au durat doar 12 zile filmarile?

Dan Chisu: Mi-as fi dorit sa dureze mult mai mult. Am inchiriat aparatura pe atatea zile pe cate am avut bani. Daca as fi avut de 18, faceam in 18.

C.G. : Ati filmat cu RED Camera. Ce avantaje are fata de o camera normala de filmat?

Dan Chisu: O calitate deosebita si un consum minim de pelicula. Deci, fiecare dubla care nu folosea, o stergeam si pe acelasi “dimensiune” mai filmam o data, pe cand la pelicula, ai luat-o, ai cumparat-o, ai developta-o si ai aruncat-o.

“…in fiecare vara, 60 de zile pe an, in ultimii cinci ani, eu stau pe-o barca cu panze in larg”

C. G. : Daca maine nu ati mai avea internet si telefon mobil, ati suferi? Santeti dependent?

Dan Chisu: Ca sa fiu sincer, in fiecare vara, 60 de zile pe an, in ultimii cinci ani, eu stau pe-o barca cu panze in larg. E mare, are trei dormitoare, imi chem. Prietenii acolo. Nu stiu ce se intampla la televizor, nu am telefon. Stiti cat este de bine? Nu va pot descrie. Este senzational. Stiti cum e sa vezi in fiecare dimineata rasaritul? Sa mananci o bucata de paine cu dulceata si sa bei o cana de ceai. Nu trebuie sa mananci somon, icre sau altceva si credeti-ma, fericirea e necuprinsa. La mine problema e alta: ma agat in continuare de dorinta de a face si fac si vreau sa fac si asta ma intoarce in fiecare an, o buna parte pe pamant.

C.G. : Apropo de prieteni, aveti multi? Cum se confirma la Dvs. prieteniile?

Dan Chisu: Prietenii sant cei care-mi sant alaturi indiferent si de foarte mult timp. Sant cativa, s-au adunat vreo zece, dar mai dispar dintre ei. Poate nu sant eu la nivelul lor. Si nu dispar pentru ca i-am eliminat eu pe ei, ci pentru ca m-au eliminat ei pe mine din neglijenta mea sau cine stie ce.

“Noi avem un particular simt al autodefaimarii. E foarte jenant ca santem neconditionat atat de imapsibili la bun-simt, la toate lucrurile care intampla, la respect, politete”

C.G. : Cum ati realiza un scurt metraj despre situatia Romaniei la acest moment? Ce personaje ati folosi si spre ce gen s-ar indrepta? Ar fi o animatie, ar fi comic sau thriller?

Dan Chisu: E o intrebare cu raspuns neastepatat. E foarte greu sa creezi o alegorie rapida spre a defini starea unei tari. Cred ca …(tacere), tot o gluma ar fi.

C.G. : E zapaceala doar la noi?

Dan Chisu: Nu. Eu cred ca peste tot e zapaceala. Ieri, pe un post international era breaking news cu dolarul care calca in picioare euro, cu interventiile Angelei Merkel, precum ca Germania nu va face niciodata acest lucru, ca daca va fi, va fi mult mai puternic dupa. Deci din declaratie vedem ca isi asuma o anuntare a unei mai mari invalmaseli economice mai tarziu. Grecia a vrut sa se retraga din Europa, deci e zapaceala pe Planeta. Ce sa va spun? Noi avem un particular simt al autodefaimarii. E foarte jenant ca santem neconditionat atat de imapsibili la bun-simt, la toate lucrurile care intampla, la respect, politete. In Romania daca gasesti un loc de parcare si vii cu masina si inainte de aia, faci semnal, ii dai de inteles ca vrei sa intri, semnalizezi iarasi, ii atragi atentia celui din spate ca ar trebui sa intri numai cu spatele , ca nu poti altfel, nu te vede si e imediat in spatele tau. Ori, nu te vede intentionat. Te intrebi de ce n-a inteles sau de ce n-a vrut, iar daca intri in vorba cu el, risti sa te si bata. E o lume pe care nu vreau sa o mai percep si incerc sa o ignor. Dar poate fac aceeasi greseala pentru ca toata lumea face acelasi lucru. Ce poti sa faci decat sa astepti, sa te rogi, sa iti asumi si sa astepti ca poate generatia voastra va face mai mult decat am facut noi.

C.G: Ati fost plecat din tara in anii ’80. V-ati intors, totusi, dupa ’89…

Dan Chisu: M-am intors in Romania , ca tot romanul, dupa revolutie la inceput si definitive m-am intors in ’96. Intre ’92 si ’96 am fost asa, un fel de navetist intre Paris si Bucuresti, fiindca nu puteam sa renunt viata mea de acolo. Intr-un tarziu mi-am zis: sant roman, trebuie sa-mi asum pana si acest lucru.

“Noi avem un particular simt al autodefaimarii. E foarte jenant ca santem neconditionat atat de imapsibili la bun-simt, la toate lucrurile care intampla, la respect, politete”

C.G. : A fost neglijat conceptul “Noptii devoratorilor de publicitate”?

Dan Chisu: Asa cum nu era al meu, eu l-am imbunatatit, dar acum merita o reimprospatare. Cred ca se poate mai mult.

C.G. : Va simtiti un pionier al publicitatii din Romania ?

Dan Chisu: Nu, nicidecum. In momentul in care venisem in Romania stiam mai

Multe lucruri pentru ca traisem in Occident. Sunt doar un amator si respect publicitatea romaneasca pentru ca s-a dovedit a fi de top in anii in care castiga tot ce se putea in zona Europei. Deci, avem creier, nu stiu daca ne ajuta, dar exista. Aem creier si in cinema, cu toate premiile lui Puiu, ale lui Mungiu, Florin Serban. Deci astea nu sant pe nedrept. Sa nu fie inteleasa gresit legatura pe care-o fac. Eu am fost incantat, fascinat de filemele lor. Dar am si inteles de ce publicul n-a venit. Simplu!

C.G. : Este o moda sa faci film acum in Romania ?

Dan Chisu: E o moda, dar nu stiu din ce bain se vor face ca nu sant bani. Propunerea mea este sa se faca filme independente. Asta ar fi o solutie. Eu sant convins ca nimeni n-o sa spuna nimic pentru ca lumea-si doreste sa existe si un cinema independent. Repet: eu puteam s afac orice altceva cu cei 120.000 de euro, dar i-am aruncat intr-o “gaura neagra”. Poate nu ma ajuta acum, dar poate pe viitor. Filmul asta e ca o taxa de scolarizare pe care am platit-o.

C.G. : Ce loc ocupa estetica lucrurilor si buna amenajare in viata Dvs.?

Dan Chisu: Daca as vrea sa fiu sofisticat, v-as spune dupa semiotica, dar nu. Vreau sa va spun ca e relativ. E dupa starea de spirit a zilei respective. Sunt zile in care as plasa-o pe locul inatai si zile in care as ignora-o definitiv. Cred ca nu putem vorbi de lucruri foarte precise.

“Stiti ce face Dumnezeu cand noi ne face planuri? – Rade de noi!”

C.G. : Ne ajuta si haosul…      

Dan Chisu: Bineinteles. Nu degeaba ne-am nascut din haos. Pana la urma sta e povestea vietii. Stiti ce face Dumnezeu cand noi ne face planuri? – Rade de noi! Asta e, trebuie sa ne stresam mai putin. Dar daca mi-ar fi spus cineva sa fac chestia asta la 25 de ani cred ca-i dadeam un pumn in fata. Deci, se poate numai acum, caci nu devii peste noapte cineva asa, pur si simplu, fara sa te mai intereseze pasiunea, ocupatiile sau alte chestii decta ceea cu ce ai triumfat intr-un fel. Acum inteleg de ce mi se spunea ca batranii sant intelepti. Cand aveam douazeci de ani credeam ca –s niste neajutorati de care trebuie sa avem grija.

C.G. : Va mai agata visele foarte indraznete?

Dan Chisu: Visele?

C.G. : Da!

Dan Chisu: Oho! Pai, cred ca asta-i “drive”-ul meu. Am acuma un proiect atat de indraznet si urmeaza altul si mai indraznet incat… (zambeste)

C.G. : Ne dezvaluiti ceva din ele?

Dan Chisu: Nu pot. Ramane sa vedeti!

***

Despre Dan Chisu:

Producator, scenarist, scriitor, actor si regizor.

Ca actor, Chisu a aparut in filme precum Senatorul Melcilor, in regia lui Mircea Daneliuc, selecţionat in Competitia Oficiala a Festivalului de la Cannes, Asfalt Tango a lui Nae Caranfil sau Turnul din Pisa, regizat de Serban Marinescu. A produs numeroase documentare TV de succes, printre care “Mananc, deci Exist!”, distins in 2006 cu Premiul Asociatiei Profesionistilor in Televiziune din Romania pentru Cea mai buna emisiune de calatorii sau Orasele pierdute ale Incasilor, castigator al Premiului Asociatiei Profesionistilor in Televiziune din Romania pentru Cel mai bun documentar in 2007. Debuteaza in lung metraj cu “Web Site Story” pe 14 mai 2010 la Bucuresti sip e 21 mai la Iasi .

Anunțuri

„Inima de caine”

Posted in grun by Karina Zotta on Mai 4, 2010

Teatrul National Bucuresti a adus din nou pe scena ieseana pe cei mai alesi dintre alesi. Victor Rebengiuc, Marius Manole, Florina Cercel sau Alexandru Bindea au fost doar cativa dintre cei care au bucurat si au ridicat publicul din sala mare a Casei de Cultura a Studentilor chiar daca pretul biletelor a fost pentru unii cam piperat. Doua ore si jumatate de specatcol de interpretare teatrala “a la carte” te multumeste ca ai facut parte din publicul care a aplaudat la scena deschisa cateva minute.

“Un caine, un doctor, doua destine”

Noapte si atmosfera mizerabila pe una din strazile moscovite cu aer de bulevard . Un caine vagabond, ramas cu sechele in urma apucaturilor violente ale oamenilor din jur. Atmosfera despre care vorbeam trece direct in scena urmatoare, unde apare Doctorul Preobrajensky, in chipul maestrului Victor Rebengiuc, (un European, in mintea lui!) si casa lui mare cu sapte camere, din care una e transformata in laborator medical. Fel de fel de pacienti cu probleme speciale vin zi de zi la consultatii, iar cel care asista fara sa vrea la toate aceste intamplari este chiar Sarik, cainele care s-a oplosit la usa vraciului si devine o mascota fidela si ascultatoare doar la vorba celui care ii mai dadea cate o gustare cand era in plina strada fara vreo vorba buna.

Cainele nostru, Sarik, este reprezentat printr-un extraordinar joc actoricesc al ieseanului Marius Manole, despre care ai impresia ca a intrat de tot si iremediabil in pielea unui patruped chinuit si nenorocit. Asistentul Bormenthal si menajera Zina sunt agitate si sceptici fata de fiinta pe care seful lor, celebrul profesor eminent, a adoptat-o si a lasat-o chiar sa stea la masa in casa unde asa ceva pare de nepermis. Tipologia medicului moscovit cu alura de European prin crezul lui stiintific este conturata si redata de jocul actoricesc comun al celor de la Teatrul National Bucuresti, printre care era si Alexandru Bindea, Florina Cercel, Razvan Popa, Mircea Rusu sau Rodica Ionescu.

“Sarik, tu o sa fii cuminte!”

Preocuparile obisnuite ale doctorului Preobrajensky sunt date la o parte si se fac pregatiri pentru o operatie mai neobisnuita care avea sa ii schimbe mai tarziu mersul firesc cotidian. Sarik este supus unui transplant de testicule, inlocuite cu unele umane, acesta fiind un experiment pregatit si gandit de cinci ani. Transformarea de apoi sau mai bine zis “schimbarea la fata” a lui Sarik avea sa deruteze pana si Comitetul de Bloc si Militia. Tin sa mentionez si ca intregul proces de operatie a fost simulat intr-o scena ce mai degraba te ducea cu gandul la un musical “tragico-sarcasmo-comic”. Specatcolul- exceptional si totodata plin de ceea ce Bulgakov vedea ca fiind teatru pur imbinat cu simbolul literar rusesc din perioada sovietica.

“Caine sau om ?“

Pe zi ce trecea, Sarik capata comportament si obisnuinte umane. Se transforma in omul care avea curajul sa ceara egalitate, sa fie anti-proletarism si aici intervine conflictul. Performanta actoriceasca creste tot mai mult in intensitate, iar Marius Manole alaturi de Victor Rebengiuc fac duo-ul perfect pentru a reprezenta si mai bine constatarile sociale facute de Bulgakov, redate prin replica teatrale “atat de curate” din punct de vedere stilistic. Umorul negru si cele cateva scene de schimb interuman constituie si una din cheile usoare in care este realizat spectacolul.

Pana la urma, Sarik devine Tipograf Tipografovici Sarikov, ca rezulatat al emanciparii sale, iar Preobrajensky nu stie cum de s-a ajuns in acesta sitautie: “Ma simt ca un student in anul trei… Si cand te gandesti ca am pregatit cinci ani acest experiment”. Un patruped nu poate fi numit om pentru simplul fapt ca vorbeste, iar inima de caine ramane sa fie cu mult inaintea celei de om, ceea ce Sarik dobandise prin simpla adaptare la socialul la care era supus.

***

Valentin Dumitrescu (Revista 22), despre piesa “Inima de caine” :

„Scenografia, atât decorul de un desăvârşit rafinament plastic şi remarcabile conotaţii simbolice, cât şi costumele caracterizante în înţelesul artistic al conceptului, semnată de Ştefania Cenean, conferă reprezentaţiei cadrul fastuos al acestui autentic banchet teatral.”

Serile Filmului Romanesc la Iasi

Posted in 1 by Karina Zotta on Mai 4, 2010

Trei filme, trei seri, trei regizori

Te invitam la un festival marca Asociatia Studentilor Jurnalisti:

Legaturi Bolnavicioase (miercuri, 12 mai)

Eu cand vreau sa fluier, fluier (joi, 13 mai)

Tache (vineri, 14 mai)

Mai multe detalii pe:

http://www.serilefilmuluiromanesc.blogspot.com

sau

http://www.asj-iasi.blogspot.com

Cand “zana” inventeaza

Posted in 1 by Karina Zotta on Mai 2, 2010
  • Greutatile prin care trece o mamica tanara au inspirat-o, de a luat si premiu la Geneva

Fiecare problema are si o solutie, la fel si fiecare bebelus care va purta inventia vestimentara semnata de Andreea Marin Banica va fi mai fericit, din cate povesteste si fosta “zana a Surprizelor”. Daca pana acum a reprezentat Romania la UNICEF sau a impresionat prin altfel de aparitii, acum s-a gandit sa iasa un pic din zona respectiva si sa-si construiasca o alura serioasa de inventator.

Medalia de aur la Salonul International de Inventii de la Geneva a castigat-o datorita nevoilor fiicei sale, Violeta, care era inca pe la a treia luna din viata si deja se manifesta in privinta confortului. Bubulina, gospodina s-a gandit ca o completare la body-ul copilului ar prinde bine, si nu o oarecare completare, ci una tridimensionala. Si uite-asa a iesit body-ul extensibil gandit de Andreea lu’Banica si creat chiar de ieseanca priceputa rau intr-ale modei, Irina Schrotter.

Televiziunile din tara au venerat-o de aceasta data ca pe un mare inventator in stirile in care anuntau castigul acesteaia de la Geneva, astfel precum nici Andreea nu doreste sa fie numita “inventator ocazional” . Deja s-au semnat contractele pentru ca body-urile din colectia “Violet by Andreea Marin” sa fie vandute peste tot in lume.

Cine mai spune ca zanele dispar de tot? Gasesc ele bagheta magica pana la urma. Si un sfat pentru tinerele mamici: nu lasati odraslele fara body extensibil tridimensional, dauneaza grav confortului!

Maestrul „egoist” la Iasi

Posted in 1 by Karina Zotta on Aprilie 27, 2010

O reprezentatie teatrala de exceptie a ajuns aseara si pe scena ieseana. Sala mare a Casei de Cultura a Studentilor s-a dovedit a fi neincapatoare pentru cei care au venit sa vada “Egoistul” cu Radu Beligan in centrul actiunii. Spectacolul a fost completat si de o distributie deosebita Carmen Stanescu, Simona Bondoc, Damian Crasmaru, Mihai Fotino, Marin Moraru, Tomi Cristin, Sanda Toma, Mihai Niculescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu si Silviu Biris.
Aplauzele nu se opreau, iar maestrul isi tot intorcea privirea fericita, evaporandu-se aproape tot aerul de artist “egoist” din scena care ramanea deja pustie, promitand parca o revenire si mai spectaculoasa pentru astazi, a doua zi de reprezentatie.

“E foarte plicticos sa ai numai un picior intreg”

Batranul pe care nu zaboveste nimeni din cei apropiati sa-l numeasca egoist, locuieste in casa lui veche, cu tevile in continua reparatie, alaturi de amanta blonda, mai putin despteapta si atragatoare in acelasi timp, dar si cu servitoarea fidela care indeplineste ordinele batranului artist. Intamplari si dialoguri pline de un comic moderat si masurat, personaje-tip recognoscibile dupa prima fraza si o atmosfera boema te pun in fata judecatilor de valoare pe care le-ar face un scriitor bogat si cu spirit artistic ajuns la o varsta destul de inaintata. Varsta nu-l opreste nicio clipa sa se gandeasca cat mai mult la bunastarea materiala si interioara.

“Imi cumpar linistea cu douazeci de mii de franci”

Fosta sotie, fiicele, fiul, prietenul din copilarie ajuns la a cincea nevasta si medicul agitat si increzut- o pleiada care vine “In corpore” la casa bulevardierului batran sa ceara bani. La fiecare cate douazeci de mii de franci si a rezolvat “linistea” interioara, mai putin cu blonda care regreta cei cinci ani dormiti in patul omului, dar acesta o linisteste relaxat: “ Vreai sa fii star? Nu poti sa convingi spectatorii, ca ei sant multi si eu nu as putea sa spun la fiecare aratand cu degetul ca vezi ca fata asta e buna…”

“Sunt egoist, dar un egoist devotat”

Batranetea neimprovizata a maestrului Beligan in piesa autobiografica a lui Jean Anouilh intretine criteriile vizate: cinismul, limpezimea mintii si egoismul combinat cu generozitate. Frazele de un umor fulminant si rafinamentul verbal iti par desprinse din umorul francez al modernilor din Bordeaux. Toti cei amintiti din jurul scriitorului batran afla pana la urma ca “egoistul” lor scrie din nou o piesa in sase acte in care ii include si scrie moravurile acestora, pentru care va lua bani frumosi. Finalul reprezentatiei nu pierde radiografierea batranului ramas singur si linistit pe acelasi jilt in care statea sa asculte insultele sotiei, rugamintile meschine ale copiilor si interesele materiale ale prietenului din copilarie.

Tagged with: , , , ,