Fişă de Top

„Inima de caine”

Posted in grun by Karina Zotta on Mai 4, 2010

Teatrul National Bucuresti a adus din nou pe scena ieseana pe cei mai alesi dintre alesi. Victor Rebengiuc, Marius Manole, Florina Cercel sau Alexandru Bindea au fost doar cativa dintre cei care au bucurat si au ridicat publicul din sala mare a Casei de Cultura a Studentilor chiar daca pretul biletelor a fost pentru unii cam piperat. Doua ore si jumatate de specatcol de interpretare teatrala “a la carte” te multumeste ca ai facut parte din publicul care a aplaudat la scena deschisa cateva minute.

“Un caine, un doctor, doua destine”

Noapte si atmosfera mizerabila pe una din strazile moscovite cu aer de bulevard . Un caine vagabond, ramas cu sechele in urma apucaturilor violente ale oamenilor din jur. Atmosfera despre care vorbeam trece direct in scena urmatoare, unde apare Doctorul Preobrajensky, in chipul maestrului Victor Rebengiuc, (un European, in mintea lui!) si casa lui mare cu sapte camere, din care una e transformata in laborator medical. Fel de fel de pacienti cu probleme speciale vin zi de zi la consultatii, iar cel care asista fara sa vrea la toate aceste intamplari este chiar Sarik, cainele care s-a oplosit la usa vraciului si devine o mascota fidela si ascultatoare doar la vorba celui care ii mai dadea cate o gustare cand era in plina strada fara vreo vorba buna.

Cainele nostru, Sarik, este reprezentat printr-un extraordinar joc actoricesc al ieseanului Marius Manole, despre care ai impresia ca a intrat de tot si iremediabil in pielea unui patruped chinuit si nenorocit. Asistentul Bormenthal si menajera Zina sunt agitate si sceptici fata de fiinta pe care seful lor, celebrul profesor eminent, a adoptat-o si a lasat-o chiar sa stea la masa in casa unde asa ceva pare de nepermis. Tipologia medicului moscovit cu alura de European prin crezul lui stiintific este conturata si redata de jocul actoricesc comun al celor de la Teatrul National Bucuresti, printre care era si Alexandru Bindea, Florina Cercel, Razvan Popa, Mircea Rusu sau Rodica Ionescu.

“Sarik, tu o sa fii cuminte!”

Preocuparile obisnuite ale doctorului Preobrajensky sunt date la o parte si se fac pregatiri pentru o operatie mai neobisnuita care avea sa ii schimbe mai tarziu mersul firesc cotidian. Sarik este supus unui transplant de testicule, inlocuite cu unele umane, acesta fiind un experiment pregatit si gandit de cinci ani. Transformarea de apoi sau mai bine zis “schimbarea la fata” a lui Sarik avea sa deruteze pana si Comitetul de Bloc si Militia. Tin sa mentionez si ca intregul proces de operatie a fost simulat intr-o scena ce mai degraba te ducea cu gandul la un musical “tragico-sarcasmo-comic”. Specatcolul- exceptional si totodata plin de ceea ce Bulgakov vedea ca fiind teatru pur imbinat cu simbolul literar rusesc din perioada sovietica.

“Caine sau om ?“

Pe zi ce trecea, Sarik capata comportament si obisnuinte umane. Se transforma in omul care avea curajul sa ceara egalitate, sa fie anti-proletarism si aici intervine conflictul. Performanta actoriceasca creste tot mai mult in intensitate, iar Marius Manole alaturi de Victor Rebengiuc fac duo-ul perfect pentru a reprezenta si mai bine constatarile sociale facute de Bulgakov, redate prin replica teatrale “atat de curate” din punct de vedere stilistic. Umorul negru si cele cateva scene de schimb interuman constituie si una din cheile usoare in care este realizat spectacolul.

Pana la urma, Sarik devine Tipograf Tipografovici Sarikov, ca rezulatat al emanciparii sale, iar Preobrajensky nu stie cum de s-a ajuns in acesta sitautie: “Ma simt ca un student in anul trei… Si cand te gandesti ca am pregatit cinci ani acest experiment”. Un patruped nu poate fi numit om pentru simplul fapt ca vorbeste, iar inima de caine ramane sa fie cu mult inaintea celei de om, ceea ce Sarik dobandise prin simpla adaptare la socialul la care era supus.

***

Valentin Dumitrescu (Revista 22), despre piesa “Inima de caine” :

„Scenografia, atât decorul de un desăvârşit rafinament plastic şi remarcabile conotaţii simbolice, cât şi costumele caracterizante în înţelesul artistic al conceptului, semnată de Ştefania Cenean, conferă reprezentaţiei cadrul fastuos al acestui autentic banchet teatral.”

Anunțuri

Maestrul „egoist” la Iasi

Posted in 1 by Karina Zotta on Aprilie 27, 2010

O reprezentatie teatrala de exceptie a ajuns aseara si pe scena ieseana. Sala mare a Casei de Cultura a Studentilor s-a dovedit a fi neincapatoare pentru cei care au venit sa vada “Egoistul” cu Radu Beligan in centrul actiunii. Spectacolul a fost completat si de o distributie deosebita Carmen Stanescu, Simona Bondoc, Damian Crasmaru, Mihai Fotino, Marin Moraru, Tomi Cristin, Sanda Toma, Mihai Niculescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu si Silviu Biris.
Aplauzele nu se opreau, iar maestrul isi tot intorcea privirea fericita, evaporandu-se aproape tot aerul de artist “egoist” din scena care ramanea deja pustie, promitand parca o revenire si mai spectaculoasa pentru astazi, a doua zi de reprezentatie.

“E foarte plicticos sa ai numai un picior intreg”

Batranul pe care nu zaboveste nimeni din cei apropiati sa-l numeasca egoist, locuieste in casa lui veche, cu tevile in continua reparatie, alaturi de amanta blonda, mai putin despteapta si atragatoare in acelasi timp, dar si cu servitoarea fidela care indeplineste ordinele batranului artist. Intamplari si dialoguri pline de un comic moderat si masurat, personaje-tip recognoscibile dupa prima fraza si o atmosfera boema te pun in fata judecatilor de valoare pe care le-ar face un scriitor bogat si cu spirit artistic ajuns la o varsta destul de inaintata. Varsta nu-l opreste nicio clipa sa se gandeasca cat mai mult la bunastarea materiala si interioara.

“Imi cumpar linistea cu douazeci de mii de franci”

Fosta sotie, fiicele, fiul, prietenul din copilarie ajuns la a cincea nevasta si medicul agitat si increzut- o pleiada care vine “In corpore” la casa bulevardierului batran sa ceara bani. La fiecare cate douazeci de mii de franci si a rezolvat “linistea” interioara, mai putin cu blonda care regreta cei cinci ani dormiti in patul omului, dar acesta o linisteste relaxat: “ Vreai sa fii star? Nu poti sa convingi spectatorii, ca ei sant multi si eu nu as putea sa spun la fiecare aratand cu degetul ca vezi ca fata asta e buna…”

“Sunt egoist, dar un egoist devotat”

Batranetea neimprovizata a maestrului Beligan in piesa autobiografica a lui Jean Anouilh intretine criteriile vizate: cinismul, limpezimea mintii si egoismul combinat cu generozitate. Frazele de un umor fulminant si rafinamentul verbal iti par desprinse din umorul francez al modernilor din Bordeaux. Toti cei amintiti din jurul scriitorului batran afla pana la urma ca “egoistul” lor scrie din nou o piesa in sase acte in care ii include si scrie moravurile acestora, pentru care va lua bani frumosi. Finalul reprezentatiei nu pierde radiografierea batranului ramas singur si linistit pe acelasi jilt in care statea sa asculte insultele sotiei, rugamintile meschine ale copiilor si interesele materiale ale prietenului din copilarie.

Tagged with: , , , ,