Fişă de Top

„Unde nu e moral, acolo e corupție; și o soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are!” „CURAT MURDAR!” I. L. Caragiale

Posted in sergent la vama by Karina Zotta on Martie 30, 2009

Dacă ar trăi acum nenea Caragiale, cred că mare vîlva și caz de necaz ar face văzînd cu un colț de iris măcar ce se petrece la renumita vamă „Sculeni”. În fond, nu se produc crime, ștrangulări, însa cînd vezi la ce nivel a ajuns moralitatea celora care își fac datoria acolo, parcă ți se taie respirația. Nu că nu ai avea altă opțiune, de exemplu, ai putea să mergi pe la vama Albița sau să traversezi frontiera cu trenul, dar anume vama Sculeni este cel mai accesibil punct și, poate că din aceasta cauză cei care poartă uniforme acolo, își fac de cap intrun hal fără de hal.


Eu, de exemplu, am deja vreo patru ani la activ de cand trec frontiera prin acest punct ca să ajung la Iași. Am la discreție opțiuni de călătorire: pot sa merg cu autobuzul sau cu un taxi, iar pretul unei calatorii Bălți-Iași cu taxiul este mai mare doar cu vreo 15 lei, ceea ce nu e mult, asta în cazul în care nu ai țigări la tine. Ca să nu uit: există politica reducerii prețului biletului dacă iei asupra ta niște țigări ca să treci frontiera cu ele în folosul șoferului, desigur. Era un fenomen! Dar de cand s-a emis legea precum că nu ai voie să ai asupra ta mai mult de două pachete de țigari, e un fenomen și mai interesant: „domnișoara, aveți țigari? daca nu, imi luați și mie pînă după vamă două pachete?”, e o adevărată afacere acolo, altfel nu știu cum aș putea să o numesc din moment ce țigarile aduse din Republica Moldova se vînd în România la un preț dublu, dacă nu- triplu.

Nu de puține ori am fost complice la o astfel de afacere, îmi este și rușinică, dar recunosc. Mai ales dacă alegeam să merg cu taxiul sau cu „mașina mică”, cum se mai spune… Astfel plateam și eu cu 10-15 lei mai puțin, că doar la studenti și doi lei contează enorm. Dacă cumva ești și tu un mic „afacerist de țigari”, atunci riști să primești niste ofensive vizuale aprige din partea șoferilor, pentru că au nevoie să ascundă ei tot ce mai au sub formă de tabac, ca să nu găsească nenea „cu burtă” și cu aere de vedetă de la vamă.

Adevărul este că se face și treabă bună la vamă. Am vazut odată cum au găsit la o tînără de etnie rromă tot corpul „lipit” cu pachete de țigari. Au pus-o sa arunce la coșul de gunoi toate țigarile…păcat, pentru că aceasta avea și în mașina o sacoșă plină cu aceleași produse, dar care nu a fost gasită.

Dacă afacerile cu țigari stau cam prost cu noua lege, atunci moldoveanul este inventiv și caută altă soluție. Mai nou, văd tot mai multe doamne care cumpără lenjerie din Moldova și o vînd în România cu un preț de trei ori mai mare. Nu știu care e pontul: florile de pe lenjerie imprimate cu o culoare mai roșie sau faptul că țesătura din țara cu bomboane bune este mai densă și mai ușor de călcat, nu consumi mult abur din fierul de călcat, probabil. Mă întreb dacă nu este bătător la ochi faptul că în fiecare zi, aceeași persoană traversează aceeași frontiera cu aceleași produse asupra ei? Nu mă rog să fie sancționate, dar problema este că cei de acolo nu își fac bine treaba cu unii, iar cu altii se poartă, pur și simplu, brutal. Dar am auzit de la cineva că excesul de luare de mită provoacă un sindrom numit “nu te-am văzut, nu mă știi”.

Țin minte că în iarna anului 2004 am văzut pentru prima dată România. Nu știam încă cum stau lucrurile pe acolo, nu știam ce să îi zic vameșului atunci cînd mă va întreba ceva la verificarea pașaportului, însă auzisem prin spatele autobuzului că ar trebui să știu pe dinafara adresa celui care mi-a făcut invitația.

Eu plecam în vizită la sora mea, dar, mă rog, nu știam adresa fără să mă uit pe foaie, totuși, era prima mea călătorie în România. Atunci minune: am stat neclintită cinci minute ca să memorez adresa surorii mele, parcă văd și acum în fața ochilor denumirea străzii și numărul blocului. Da, eram pe partea basarabeană. Imediat după cele cîteva minute de torturare a minții mele cu adresa respectivă, se lasă o umbră asupra mea. Eu, ridicînd privirea, văd o față a unei doamne, care era extrem de machiată și cu un aer de superioritate à la Monica Lewinsky și care vorbea foarte stîlcit româna. Eu, care îmi închipuiam că la vamă o să am de-a face cu persoane care știu să mînuiască foarte bine limba lui Eminescu și Creangă. Prima dezamăgire.

Am trecut eu de vamă cu chiu cu vai, am ajuns în orașul cu miros de tei și am și am uitat de toate năzbîtiile prin care am trecut, dar nu îmi dădeam seama că aceasta era să fie una dintre cele mai bune treceri” ale mele pe la vama Sculeni.

Urma o perioadă și mai rea, despre care aveam să aflu imediat: intrarea în România avea să se facă doar pe baza unei vize. Aveam să aflu mai tîrziu un pic faptul că acea viză o obții în sudoarea frunții și cu stresul minții. Bine, acesta este deja un alt subiect la fel de controversat asupra căruia vom reveni cu siguranță.

Gînd înalt și voie bună!

sergent Corina.

Tagged with: